Lacrimi de chihlimbar

„Uitând de lume și uitând de mine,
Simt cum singurătatea mă umple ca o miere
Curgând în vasul ce i se cuvine
Pentru c-o soarbe si o cere.
Sacri sunt fagurii din care curge
Aurul ei pe viața-mi de apoi,
Când limpedea-ți pedeapsă, Demiurge,
Mă înfăsoară-n dulcele noroi.
Dar voluptate-i chinul, nu calvar
Si îmi aduc de mine-aminte
Ca de o gaza prinsa-n chihlimbar,
În cripta luminoasă de cuvinte.”

Ana Blandiana, Chihlimbar

Lectură de Halloween

„Până în acest moment m-am împăcat mai mult sau mai puțin cu ideea scufundării în uitare. Pare singura concluzie logică. Încă de când eram mic mi-am inchipuit ca după moarte este logic să ne întoarcem la starea de dinainte de naștere. Ideile despre viața de apoi păreau neconcordante și întortocheate în comparație cu simplitatea acestei concluzii. Nu mă puteam consola cu ideea vieții de apoi pentru ca gândul unei existențe nesfârșite, fie ea plăcută sau neplăcută, mă îngrozește de departe mai mult decât cel al unei existențe finite.”

Yalom, I. (2011), Privind soarele în față, Editura Vellant, București

de ce?

”M-am prins că veniseși. Și că-mi explicai secretul tău: privește lumea în fiecare zi de parcă ai privi-o pentru prima dată. Și-atunci ți-am urmat cuminte sfatul. Pentru prima dată. Contemplam lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simțeam cum aerul îmi umple nările și mă ajută să respir. Auzeam vocile care răsunau pe coridor ca-n turla unei catedrale. Simțeam că trăiesc. Și mă înfioram de bucurie. De fericirea de a exista. Minunat.”

M-a impresionat subiectul acestei povestiri de Eric-Emmanuel Schmitt. Am fost fascinată de relația dintre cele trei personaje ale cărții – Oscar, Tanti Roz și Dumnezeu – ca și de ideea de a-i sugera băiatului să trăiască zece ani în fiecare zi, pentru a experimenta o întreagă existență de om în timpul care îi mai rămăsese din propria viață.